Viața ca o scenă

#SâmbătaCuYAA  #S38

Articol scris de Pascaru Andreea Georgiana și Trifaș Iasmina Laura 

 „Eu sunt împotriva pedepselor excesive și consider că orice om se poate îndrepta și aceasta apropo și de cariera voastră și de ce veți face în continuare: niciodată să nu mergeți pe măsuri extreme, nici în bine, nici în rău. Încercați să fiți întotdeauna pe linia bunului simț și a moderației în toate, este foarte important. Lăsați orgoliile deoparte și încercați să vedeți oamenii, să-i înțelegeți. Eu toată viața mea m-am condus după un proverb pe care mi l-a spus mama mea Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.


  •  Pentru a înțelege faptele este important să le asociem omului. Spuneți-ne cum v-ați descrie în câteva cuvinte.

Fiind născută în zodia leului, sunt un om impulsiv și merg pe principiul că „ce am în gușă-i    și-n în căpușă”. Întotdeauna am preferat să spun adevărul tranșant, fără să jignesc și fără durități, adevărul adevărat. Și știți de ce când spui adevărul trăiești mult mai ușor? Dacă spui o minciună, trebuie să ții minte ce ai mințit anterior și lucrurile se complică foarte mult și atunci cel mai simplu este să spui adevărul. Asta am fost și asta rămân, și nu am de gând să mă schimb.

Am absolvit Facultatea de Filologie de la Universitatea din Timișoara. Dar să o luăm cronologic: am fost la Liceul Loga până în clasa a 10-a, când am dat concurs la Liceul de Muzică (actualul Colegiu Național de Artă Ion Vidu,) la secția canto. Din acel moment am avut acces la limbajul universal, muzica. Am devenit mai sensibilă și mai emotivă, dezvoltându-mi inteligența emoțională. Chiar dacă sunt momente în care sufăr mai mult decât alții sau plâng de ceva și mă doare, prefer această durere insensibilității celor foarte raționali care nu sunt atinși de emoții. Viața înseamnă emoție, dacă vrei să trăiești cu adevărat.

Am terminat liceul de muzică, am dat la Conservator unde nu am reușit. M-am reorientat și am dat la Facultatea de Filologie pe care am absolvit-o în 1980 pe specializarea limba și literatura franceză și română. Repartiția am primit-o la Liceul Lenau deoarece am fost șefă de promoție pe țară, cu media 10,50! Cele 50 de sutimi mi-au fost acordate pentru activități extracuriculare (un fel de voluntariat al zilelor noastre).

  • Foarte mulți tineri ajung să devină absolvenți fără să știe ce urmează să facă după. La dumneavoastră cum a fost? Ați știut dintotdeauna ce doriți să vă faceți când veți fi mare? Cum v-ați descoperit drumul în viața profesională?

 Am știut foarte bine ce doresc, am dorit să fiu profesoară. În timpul liceului de muzică mă vedeam pe scenă, dar un profesor când se află în fața studenților este un artist care poate fi aplaudat sau huiduit. Este minunat să fii profesor! Am știut ce îmi doresc și ce îmi place. Sentimentul meu dominant este că îmi plac oamenii. Cred că oricât de ticălos este un om, tot are o scânteie de bunătate divină, așa că e bine să găsești această lumină din fiecare și să o crești. Iar ca profesor, vă dați seama, ai un câmp de exprimare mult mai larg, fiecare om din fața ta fiind un univers în sinecare așteaptă să fie descoperit, modelat. Și munca devine o plăcere. Am știut ce mă așteaptă și am știut ce vreau, dar pentru asta trebuie să te informezi.

A

A

A

A

  • Ce înseamnă să fii profesor? De afară poate se vede doar activitatea de predare.

Este mult mai mult decât activitatea de predare. Aceasta este principala noastră activitate și iată un aspect neglijat pentru că la noi toate criteriile de promovare sunt legate de cercetare și mai puțin de partea didactică. Din păcate nu îți spune nimeni că trebuie să îți faci bine munca de dascăl. Din nefericire ne trezim că sunt profesori care se ocupă mai mult de partea de cercetare nemaiputând să acorde atenția cuvenită părții didactice. Munca de profesor înseamnă și predare, dar și să fie implicat, să aibă răbdare, să asculte elevii sau studenții, să mai explice o dată dacă nu au înțeles și să se simtă sufletește aproape de ei. Exact asta însemnă să fii profesor – să îți iubești studenții, să îi respecți, să le dai tot ce știi tu și tot ce ai acumulat.

Dacă nu ești capabil de empatie și de dragoste față de studenții tăi, poți să îți găsești altă meserie. Profesor e cel care împărtășește tot și sufletul și-l pune în palmă, să îl arate studenților. Un  profesor nu se ocupă doar cu transmiterea de informații profesionale, ci modelează caractere.

A

A

A

A

A

A

  • Am înțeles că ați tradus atât lucrări științifice cât și prospecte de medicamente. Cât de greu este să traduceți un material în care cunoștințele de specialitate pe care le aveți nu sunt neapărat aprofundate?

Evident că nu poți ști foarte mult și o traducere de specialitate se face întotdeauna în tandem cu un specialist, altfel nu ține figura. Nu ai cum! E imposibil să cunoști toți termenii. Eu mi-am făcut o bază de date cu lexicul specific anumitor domenii, dar nu este suficient. Tot ce am tradus (…) am discutat cu cel care mi-a solicitat traducerea. Am lucrat împreună: ne uitam peste text și alegeam varianta de traducere cea mai bună.

Doamna profesoară ne-a dat ca exemplu o traducerea realizată pentru un coleg al dânsei cu dublă specializare în România și în Luxemburg. Teza de doctorat pentru Luxemburg trebuia redactată în franceză. Franceza în care a fost redactată lucrarea a fost lăudată de conducătorul de doctorat al domnului respecti. Dar nu este singura dată când stilul utilizat în traduceri a primit aprecieri.  Participând la conferințe anuale internaționale, franceza din lucrările din Timișoara era descrisă drept elegantă de către francezi. Comparând lucrările timișorene cu stilul francezilor, se pare că o bună parte din eleganța originală a limbii franceze s-a pierdut pe tărâmurile natale, dar aceasta s-a regăsit în lucrările doamnei profesoare. Stilul dânsei a fost transmis mai departe și absolventelor devenite ulterior cadre didactice în Universitatea de Vest.

Multidisciplinaritatea și transdisciplinaritatea joacă un rol din ce în ce mai important în domeniul traducerilor.

  • Cât de important este să cunoaștem o limbă străină? Cât de greu este să începem să învățăm una după 20 de ani și, dacă am alege acum să învățăm una, ce credeți că ar fi mai important: să alegem în funcție de cum ne poate ajuta profesional sau să ne facă plăcere să o vorbim?

Să nu uitați un lucru: orice limbă pe care o vorbești îți modelează și gândirea și te face să vezi altfel lucrurile. (..) Cu cât știi mai multe limbi străine, cu atât ești mai deschis și mai capabil de comunicare. Pentru a ne răspunde la întrebare, doamna profesoară ne-a spus cum a procedat cu inserarea limbilor străine în educația propriilor copii. Nu i-a învățat de mici franceza, ci i-a trimis la grădinița și liceul german, pentru că limba germană este o limbă grea pentru un român. În clasa a 2-a au început engleza și abia în clasa a 9-a au învățat franceza, pentru că franceza este o limbă ușoară pentru români. Ca structură și ca gramatică este totuși o limbă romanică, dar nu se poate să nu te descurci. Cu studenții, doamna profesoară aplică metode de corelație. Le cerea studenților să spună în franceză cuvinte precum lift. Pentru a-i ajuta,  le cerea apoi să caute sinonimul din română. De la ascensor ajungeau apoi ușor la  ascenseur. Pentru că niciodată nu se începe de la „0”. Nu construiești pe teren viran. Construiești pe ceea ce omul știe deja. Și atunci toată lumea zice: Ce ușoară este franceza!

Engleza este obligatorie în contextul globalizării și de acolo depinde spre ce domeniu te îndrepți. Orice limbă străină te îmbogățește. Cred că bine e să înveți ceea ce îți este necesar și după, dacă îți mai rămâne timp, să te îndrepți și spre ceva ce îți place. Dar știți ce spun străinii? Că româna este mult mai muzicală decât italiana. Limba română seamănă cu italiana, dar este mai muzicală, melodioasă și parcă are și un pic de umbră, umbră care vine de la „ă” și „î”. Limba română este mult mai caldă și mai nostalgică.

  • Credeți că parcursul profesional poate fi împărțit în etape procesuale (ex. start, creștere, menținere, final)? În prezent procesul de schimbare este cu mult mai accelerat decât înainte. Ce sfaturi le-ați oferi studenților în acest context?

Schimbarea este esența existenței umane. Nu poți să „băltești” într-o anumită situație pentru că nu există a sta pe loc. Există a merge înainte sau a da înapoi. Nu poți să stai pe loc, nu e voie, acestea sunt legile universului. La început de carieră îți fixezi niște etape și care sunt căile prin care realizez ceea ce îmi doresc. În condițiile actuale, în care schimbările sunt năucitoare aș zice, dacă tu nu îți păstrezi o minte tânără și flexibilă, ești pierdut. Trebuie să poți să te adaptezi foarte repede la orice.

A

A

Da, este o dezvoltare procesuală, dar este un proces care nu se termină niciodată. Toată viața înveți. Dacă nu înțelegi acest lucru, nu vei putea ține pasul cu cerințele actuale. Mereu învățăm. Să nu credeți că profesorii nu învață. Cele mai multe lucruri le-am învățat de la studenți. Cel mai mult îmi plăcea când studenții mei se prindeau de trucurile pe care le foloseam ca să îi fac să învețe. Doamna profesoară provoca studenții, încerca să îi enerveze ca să își dea drumul să vorbească. Pentru că atunci nu se mai gândeau la detalii de formă, ci la ideea pe care voiau să o transmită, la comunicarea în sine. Pentru că asta înseamnă o limbă străină. Important e să comunici. Comunicarea este esența existenței noastre. Comunicarea, transformarea. Evoluția permanentă. Nu stăm pe loc!

  • Vă amintiți de vreun moment de nesiguranță în care să vă întrebați cum și dacă puteți să vă continuați cariera? Dacă da, cum ați trecut peste el?

Au fost mai multe momente pentru că lucrurile nu sunt chiar roz în mediul academic. Când a dat concurs pentru postul de conferențiar, i s-a spus din partea comisiei că mai are nevoie să scrie o carte. Din întâmplare, doamna profesoară Liana Ștefan avea deja o carte în lucru și în 4 luni de zile a terminat cartea. O carte nu este ușor de scris, procesul este unul de durată, mai ales în cazul cărților care nu sunt povești de duzină. Iar efortul făcut a îmbolnăvit-o și a realizat că sănătatea este mai importantă. Îmi e totuna dacă mi se spune doamna conferențiar sau doamna profesor. Nu vreau nici abilitare, nu vreau să conduc teze de doctorat pentru că am văzut cum e să conduci lucrări de licență și dizertații.

Eu sunt mulțumită cu postul de conferențiar. Omul pe care  l-am respectat cel mai mult, Nicolae Țăranu, a ieșit conferențiar la pensie. Îmi pare rău doar că senzația mea este că instituția nu m-a exploatat la maximum. Aș fi putut să fac mult mai multe lucruri. Idei am avut, le-am și discutat, dar nu s-au materializat. Acum au început să se mai miște lucrurile. Nu suport situațiile conflictuale. Cred că orice conflict se poate rezolva pe bază amiabilă. Decât conflict, mai bine renunț. Important este să se facă ceea ce trebuie. Nu contează de la cine pornește ideea.

  • Mi se pare că una dintre cele mai mari probleme ale generației mele este a găsi un echilibru între carieră și viața personală, cea din urmă fiind adesea sacrificată. Ce părere aveți în legătură cu acest echilibru și ce sfat ați da tinerilor în legătură cu aceasta, dar și în privința alegerii unei cariere?

Fiecare lucru are timpul lui când trebuie făcut. Am simțit asta. Când am terminat facultatea trebuia să mă înscriu imediat la doctorat și nu s-a putut pentru că erau blocate doctoratele. Înscriindu-mă după unsprezece ani, mi-a fost mult mai greu. Doamna profesoară a făcut doctoratul când avea doi copii, unul de un an și unul de opt ani. Dar dacă nu pornești de tânăr și cu familia și cu cariera, ceva ratezi, sigur. Atunci ai energie foarte mare. O să vedeți, cum, înaintând în vârstă, energia scade. Nici eu nu am crezut. Încet, încet, obosești. Și, atenție!, atunci când vei fi bolnav și cu probleme, relațiile de familie sunt cele care te vor susține, nu cele de serviciu. Există percepția greșită că relațiile profesionale le-ar putea suplini pe cele familiale.Dar contractul individual de muncă diferă de cel de căsătorie!

Vă aduceți aminte de la Comunicare interculturală, de societățile feminine și cele masculine despre care vorbește Hofstede. Atenție: societatea feminină nu este matriarhat. Gândiți-vă care sunt societățile feminine (Belgia, Olanda, Luxemburg și Țările Scandinave). Sunt țări bogate unde se trăiește bine. Pentru că orgoliile masculine nu sunt luate în seamă.


Am stabilit deja că titlul nu este important pentru doamna profesoară. Pentru că nici pentru noi nu are nicio valoare, pe parcursul articolului am vorbit despre doamna profesoară deoarece am avut în minte ideea că „Profesorul influențează întru eternitate; nici chiar el nu poate ști unde se oprește influența sa” (Henry Brooks Adams). Nu putem spune în ce moment am ajuns să simțim în timpul interviului că asistăm la o lecție de viață predată de doamna profesoară Liana Ștefan, dar putem spune că, deși peste scena pe care s-a desfășurat acest act s-a tras cortina la finalul întâlnirii, emoțiile transmise nu puteau stârni decât aplauze pentru doamna profesoară, în niciun caz huiduieli.