A

A

Să nu îmi pierd niciodată entuziasmul

#SâmbătaCuYAA  #S44

Articol scris de Luciana Măzăreanu și Denisa Șarapatin

Anca Nimigean, una dintre fondatoarele YAA, a acceptat invitația de a ne povesti cum a început povestea asociației ”Young Accountants Association”.

  • O mică prezentare pentru cei care nu te știu.

Bună, sunt Anca, am 27 de ani și sunt unul din cei trei fondatori ai asociației YAA. Sunt pasionată de cifre de când mă știu, iar in timpul liber îmi place să prepar prăjituri.

  •      Ce te-a determinat sa înființezi asociația YAA?

Mi-am dorit ca după finalizarea studiilor de licență, studenții să fie pregătiți pentru o carieră extraordinară, și mi-am dat seama la finalul anului 1 de facultate, că doar cunoștințele teoretice nu sunt suficiente.  Acestea reprezintă fundamentul unei cariere strălucite, însă mai sunt necesare si alte abilitați, cum ar fi munca in echipă, comunicarea eficientă, competențele digitale, organizarea timpului etc. Așa că ne-am propus să aducem în facultate oameni din mediul de afaceri care să ne împărtășească din experiența si secretele lor, pentru a putea să ne dezvoltăm abilitățile necesare într-o companie încă de pe băncile facultății.

  •      Cum a fost începutul YAA?

Începutul YAA a fost foarte frumos!

Alături de câțiva colegi de facultate, ne întâlneam într-o cameră din C12 și veneam fiecare cu idei de proiecte, workshopuri, făceam chetă să avem bani pentru afișe sau diplome și ne bucuram nespus de fiecare dată cand cineva se înscria la un proiect organizat de noi.

Cel mai mult din acea perioadă îmi plăcea entuziasmul si motivația colegilor mei.

  •      Ai schimba ceva la YAA?

Nu aș schimba nimic, deoarece cred că a avut o creștere organică și sănătoasă, iar fiecare board a încercat să își pună amprenta asupra asociației, astfel YAA a devenit o reuniune a pasiunilor și ideilor tuturor studenților care au fost vreodată “YAA-iști”, cum zicem noi. Recunosc că nu mă așteptam la o asemenea ascensiune a organizației și mă bucură extrem de mult să văd că membrii noi sunt tot mai pasionați și mai plini de idei. Toate generațiile au făcut o treabă extraordinara, însă ultimul board a ridicat standardele atât de mult încât nu poate decât să mă bucure gândul că ceea ce va urma va fi și mai grozav.

  •      Ce proiecte noi ai dorii sa implementeze noul board ?

Mi-ar plăcea, ca indiferent de proiectele implementate, YAA să aibă întotdeauna ca scop dezvoltarea studenților. În YAA, studenții sunt cei mai importanți și pentru ei facem tot :) Dar, dacă tot vorbim de proiecte, mi-ar plăcea să aducem un coach/consultant/psiholog care să ii ajute pe studenți să descopere ceea ce îi pasionează cu adevărat. Dacă scopul acesta e prea îndrăzneț, mi-ar plăcea măcar să avem proiecte care să pună accent pe importanța extraordinară de a nu te complace într-o situație confortabilă și de a căuta întotdeauna să faci ceea ce îți place. Consider că e un mindset pe care trebuie să îl vedem la noile generații.

  •      Cum ai colaborat cu membrii  fondatori ai YAA?

În general am colaborat bine, pentru că aveam același scop, și anume organizarea de proiecte faine pentru studenți. Eram deja prieteni înainte de YAA, dar consider că această experiență ne-a apropiat și mai mult. Evident că au fost și situații în care nu ne puneam de acord, însă sunt adepta rezolvării conflictelor prin discuții constructive.

  •      Care este secretul unei organizații de excepție ?

Oamenii. Dacă oamenii sunt motivați și pasionați de munca pe care o depun, obiectivele organizaționale se îndeplinesc și chiar se depășesc. Dar pentru aceasta, este nevoie de o cultură organizaționala axată pe resursa umană, și nu doar pe indicatori financiari. Sunt norocoasă să lucrez într-o astfel de companie acum :)

  •      Acum cate puțin despre business-ul pe care îl conduci, cum a început totul?

Mi-a venit ideea într-o zi când eram în lipsă de timp și nu ajungeam deloc la spălătorie. Așadar, m-am gândit împreuna cu soțul meu să facem o spălătorie care vine la tine. Am scris împreună un plan de afaceri pentru a obține o finanțare nerambursabilă și ne-am apucat de treabă :). Dacă vedeți Rufina Laundry prin oraș, noi suntem.

  •      Cum te-a afectat pandemia pe plan profesional?

Din punct de vedere al business-ului pe care îl avem, ne-a afectat destul de mult pentru că oamenii au stat doar în casă și nu au mai avut nevoie de serviciile de curățătorie. Ne-am continuat totuși activitatea cu ajutorul colaborărilor cu persoane juridice pe care le aveam dinaintea pandemiei. Încă resimțim efectele pandemiei, dar sperăm ca lucrurile să revina pe un făgaș normal din această vară. Totuși, amândoi avem joburi pe lângă acest business, iar acest lucru ne-a oferit o stabilitate pe timpul pandemiei. De aceea, îi incurajez pe toți cei care își deschid un business, să nu renunțe pe cât posibil la jobul stabil, până nu își dezvoltă suficient afacerea.

  •      Când si cum ți-ai dat seama ce cariera vrei sa urmezi?

Îmi plac cifrele de când aveam 4 ani, așa că era clar pentru mine dintotdeauna ca voi lucra în acest domeniu. Iar în timpul facultății mi-au plăcut foarte mult materiile care presupuneau analize sau  calcule de costuri și mai puțin cele care se focusau pe înregistrări contabile. Așadar, am dorit să urmez o cariera în controlling încă din anul 2 de facultate. Acum sunt norocoasă să lucrez pe analiza și raportare într-o companie grozavă (că tot ziceam de cât e de important să faci ce îți place în viață). De asemenea, și când am lucrat la planul de afaceri pentru Rufina, cel mai mult mi-a plăcut partea de bugetare.

  •      Crezi ca pandemia a influențat studenții? Daca da, în ce fel?

Cred că pandemia a influențat studenții într-o foarte mare măsură, deoarece facultatea reprezintă o experiență în sine, și nu se limitează doar la transmiterea informațiilor teoretice. Este locul în care se leagă prietenii pe viață și în care se formează cele mai frumoase amintiri. Așadar, consider că pandemia a avut o influență  negativă din punct de vedere social, asupra studenților. Dacă încercăm să găsim și o parte pozitivă, consider că pandemia ne-a stimulat să ne dezvoltăm mai rapid competențele digitale.

  •      Daca ai putea să te întorci în timp 5 ani ce sfat ți-ai da ție cea de atunci?

Mi-aș spune să am mai multă încredere in mine și să nu îmi pierd niciodată entuziasmul, pentru că lucrurile se vor așeza mai bine decât puteam să sper.


Sursă foto: arhivă personală Anca Ioana Nimigean.