Project Description

Luna YAA

Despre proiect

Luna YAA este cel mai nou proiect al asociației, fiind unul fără precedent. Durata acestuia a cuprins întreaga lună noiembrie, perioadă în care s-au desfășurat mai multe evenimente. De ce luna noiembrie? 15.11.2014 este ziua în care asociația a luat naștere, iar pe parcursul celor 6 ani de activitate s-au creat multe legături, s-au organizat numeroase proiecte, au fost schimbate destine.

2020 ne-a oferit posibilitatea de a celebra întreaga activitate într-un mod cu totul deosebit:

  • 8 webinarii
  • secțiunea Alumnii
  • un giveaway
  • ”Contabilitatea faptelor bune”

A

Rezultatul

Astronauții YAA au cucerit prima lună, încurajând pe toți pasionații în domeniul economic să își depășească limitele. 

Toți participanții au beneficiat de o serie de webinarii care au abordat tematici extrem de diverse, precum dezvoltare personală, marketing online, audit, organizarea bugetului personal etc. Pentru a-i recompensa pe urmăritorii noștri, aceștia au avut ocazia să câștige un premiu deosebit, constând într-un echipament sportiv de la Decathlon. Echipa YAA a derulat în cadrul acestei luni și bine-cunoscutul proiect ”Contabilitatea faptelor bune” care a venit în sprijinul unei familii formate din 2 părinți și 6 copilași. Rachetele astronauților au fost umplute cu multe alimente, hăinuțe, electrocasnice și alte lucruri de folos familiei. Surprizele nu s-au oprit aici, deoarece actualul board a organizat o secțiune dedicată Alumnilor și foștilor membrii care s-au aflat la conducere în anii precedenți și care au contribuit la dezvoltarea Young Accountants Association.

Galerie foto

——————————————————————————