A

A

Mai aproape de Lună cu încă o stea

#SâmbătaCuYAA  #S3

Articol scris de Cojocari Paula

Suntem în sâmbăta dinaintea cele mai frumoase aniversări a anului. Da, da, e aniversarea noastră, dragi asteroizi ai acestei lumi.

Cu această tematică stelară, am și eu o curiozitate, ce știi tu despre Lună? Keep calm, nu sunt profesoară de astronomie să mă intereseze câte kilograme are Luna (apropo, e la genul feminin, și ce nesimțit întreabă vreodată câte kg are o domnișoară?) sau cât timp durează rotația în jurul axei. Ei bine, pentru amatorii cerului cu stele am cele mai cosmice curiozități.

Cum ar fi oare să avem pe Pământ aceeași ”climă” ca pe Lună? Adică, 2 anotimpuri în aceeași zi. Pe Lună, în timpul zilei sunt 107°C, adică temperatura la care se coc bezelele, iar noaptea sunt -153°C, temperatura la care, popular precizând, ”crapă și pietrele”.

Probabil, majoritatea, ați auzit despre maree, despre puterea Lunii asupra Pământului și în special asupra apelor, dar aceasta nu este unica modalitate în care un obiect cosmic ne demonstrează că avem o mărime și putere neglijabilă. Astfel, conform unui studiu, s-a ajuns la concluzia că oamenii au un somn mai plăcut în timpul lunii noi și un somn mai neliniștit în timpul unei luni pline. Acestea fiind concluzionate, dragi studenți, nu funcționează scuza ”facultatea nu mă lasă să dorm”, ci, Luna joacă cărți pe insomnii.

Cât despre trecerea timpului, fiecare student (interval închis, de la 1 până la plus infinit, interval deschis) a zis, măcar o dată, că unele seminare sau cursuri durează o eternitate. În acest caz, adresați-vă la ”drepturile veverițelor de pe Lună”, căci dacă nu ar exista Luna, zilele pe Pământ ar dura 8 ore, față de 24 în prezent.

Există și momente în care ne dorim ca timpul să nu se miște de parcă ar face zilnic jogging, adică, nicidecum precum sportul pe care ”îl practicăm noi”, fie vorba între noi, iubim pătrățelele, doar că mai mult pe acelea de pe ciocolate. Iar revenind la stelele și dorința noastră de a se opri timpul de parcă niciodată nu ar fi trecut, sfatul meu, pleacă pe Lună. O zi întreagă pe Lună, din momentul în care răsare Soarele și până când acesta răsare din nou, are o lungime de 29,5 zile pământești.

Sunt sigură că măcar unul dintre cititorii acestui articol și-ar dori să ajungă pe Lună. Aș vrea să știi că pentru a ajunge la această destinație cu ”tramvaiul unu și unu” (pe jos, dragă) ar dura aproximativ 3.317 zile de mers 24/24, să nu te sperii, convertit ar fi doar 9 ani și un pic, desigur dacă am avea o pietonală și gravitație. Cea mai bună veste e că această destinație turistică nu necesită prezentarea certificatul verde de vaccinare, așa că ”let's do it”, cerul e al nostru. Acum, coborând cu ficțiunea pe Planeta Pământ și oprindu-ne din a vedea stele verzi, trebuie să știi că suntem la jumătatea Lunii YAA, care, cu frumosul prilej al aniversării a 7 ani (suntem cea mai tânără Lună din Galaxia Calea Lactee), YAA-iștii organizează pentru voi, ”young stars”, universuri pentru a vă dezvolta. Apropo, nici la webinariile noastre nu e nevoie de nimic în plus, decât de Aurora Boreală a visurilor și a setei de dezvoltare din capul tău.

Nu uita, Luna e mai aproape decât poți crede. Trăiește-ți Universul de pe Luna ta.

Sursă foto: unsplash.com